The Severed Garden, by Vadim Crețu, la Arbor.art.room

Peisagistul neconvenţional Vadim Creţu expune la Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11) în perioada 12 decembrie 2020-24 ianuarie 2021. „The Severed Garden“ reprezintă o inedită propunere expoziţională aparţinând curatorilor Andrei şi Andreea Grosu, binecunoscuţi regizori şi oameni de teatru (au fondat şi coordonează compania Teatrul Independent UNTEATRU), care păşesc cu temeritate spre alte zone artistice decât cele cu care sunt obişnuiţi, la propunerea managerului cultural Victoria Nagy Vajda.

Vadim Creţu, originar din Republica Moldova, dar format la Bucureşti, în atelierul maestrului Ștefan Câlția, s-a făcut remarcat prin marea cantitate de lucrări comisionate de Casa Regală a României, ceea ce l-a făcut să fie considerat „pictorul oficial“ al acesteia. Peisagistica sa de înaltă clasă artistică i-a atras renumele de „un Ruisdael român“, dar pictura lui Creţu are ecouri şi din artişti prerafaeliţi, precum John Everett Millais. Pictează în general grădini, adevărate labirinturi vegetale, încâlcite şi prolixe, dar şi selve teutone, întunecate şi neliniştitoare, de un gotic tipic germanic. Peisajele silvane din această expoziţie vor constitui o revelaţie pentru iubitorii de artă bucureşteni.

Acceptând atrăgătoarea propunere a galeristei, curatorii Andrei şi Andreea Grosu au venit cu elemente din artele pe care le stăpânesc cel mai bine, realizând astfel în spaţiul Arbor.art.room un neaşteptat şi de neratat dialog al artelor. Titlul expoziţiei le-a fost sugerat de versurile piesei „The Severed Garden“ a celebrei trupe The Doors (avându-l ca lider şi vocal pe genialul Jim Morrison).

Fundalul sonor („soundtrack“-ul, cum îl numesc curatorii) va fi asigurat de cântecul The Doors, cu variaţiuni ale celebrului Adagio in G Minor compus de Albinoni. Soţii Grosu au remodelat spaţiul Arbor.art.room pentru „recrearea atmosferei din primul strat al operei artistului“, dorindu-şi ca singurele puncte luminate să fie tablourile. „Galeria devine un spaţiu adânc în care imersiunea este posibilă chiar dacă priveşti cu nasul lipit de geamuri. Un cadru întunecat pentru întunericul din spatele peisajelor vii ale artistului. Iar coloana sonoră este The Doors, pentru că e un continuu recital de poezie ascuns în acorduri“, spun Andrei şi Andreea Grosu.

Acest proiect face parte din programul de susținere a galeriilor de artă din București inițiat de Primăria Capitalei prin Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public și Centrul Cultural Expo Arte.

Adaugă un răspuns

Vrei să te anunțăm când mai facem un eveniment super-fain?

Abonează-te la newsletter!
Fără spam, promitem!