Geometria lumii nevăzute: Arhitectura universului țărănesc redată simplu, pe coaja de ou

Geometria lumii nevăzute: Arhitectura universului țărănesc redată simplu, pe coaja de ou

Expoziția-atelier de încondeiat ouă intitulată „Geometria lumii nevăzute”, a Lilianei Olteanu-Bursuc, meșter popular din Argeș, a constituit punctul de atracție al Târgului de Florii de la Muzeul Țăranului Român.
Evenimentul, organizat de Primăria Generală a Municipiului București, prin Centrul Cultural Expo Arte, în parteneriat cu Muzeul Țăranului Român și cu Asociația Studenților de la Mincu, a atras un număr mare de vizitatori români și străini aflați în căutare de frumos, atelierele Lilianei Olteanu-Bursuc oferindu-le tocmai simplitatea și originalitatea pe care societatea actuală pare să le fi pierdut.

Sigur cei mai încântați au fost copiii, care au plecat acasă bucuroși că vor pune pe masa de Paști ouă încondeiate chiar de ei, dar cei mai câștigați au fost studenții de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism, care nu doar că au participat activ la ateliere, dar au ascultat cu vădit interes conferința publică susținută de dr. Ion Tița-Nicolescu, cercetător științific la Muzeul Golești.

Alexia Duțu, președinta Asociației Studenților de la Mincu: „A fost deosebit de interesant ce am aflat despre simbolistica oului, despre obiceiurile de Paști și, nu în ultimul rând, despre rânduiala satului românesc de altă dată. Și eu, și colegii mei suntem norocoși că am avut privilegiul să îi cunoaștem și să lucrăm cu acești oameni. Este nu doar o experiență profesională, ci și una de suflet”.

Alexandra Neagu: „Am văzut aici cum arată arhitectura pe suprafețe curbe și, ascultându-l pe dl Tița, am înțeles ce înseamnă Geometria lumii nevăzute, pe care oameni simpli, fără școli de design sau de științe exacte, reușesc să o deseneze pe un ou. Este uluitor cum reușesc să facă asta! Am înțes de ce fac asta și cât de mult înseamnă pentru ei”.

Alin Bratu: „Motivele care se regăsesc pe ouăle ”muncite” sunt construite pe baza unor rețele matematice riguroase, adaptate formei ovoidale. Fiecare linie și punct reprezintă un cod, iar pentru noi, ca viitori arhitecți, încondeiatul unui ou a fost un exercițiu fascinant de sintetizare și stilizare a elementelor de natură abstractă”.

Anca Georgescu: „La acest atelier nu se pictează, ci se învață tehnica tradițională cu ceară pierdută, care funcționează exact ca un plan de stratificare (layering) în design. Pentru mine, absolvent al Universității de Arhitectură și acum profesor și artist plastic, este fascinant să redescopăr lucruri pe care văzut și le-am trăit în copilărie, la bunicii mei”.

Elena Iagăr, doctor în Etnologie: „I-am invitat pe acești tineri să devină parteneri în organizarea expoziției-atelier „Geometria lumii nevăzute”, având convingerea că este un bun prilej pentru ei să vadă cum o simplă coajă de ou se poate transforma într-un obiect de micro-arhitectură plin de însemnătate. Și cred că este o ocazie ideală să-și exerseze precizia mâinii și să găsească inspirație pentru concepte grafice noi.”

În publicul numeros am remarcat prezența discretă a unor personalități precum Doina Banciu , președintele Academiei Oamenilor de Știință din România și E.S. Enkeleda Mërkuri, ambasador al Republicii Albania în România,, deputata de Argeș Alina Gorghiu și, nu în ultimul rând,
Virgil Nițulescu, directorul Muzeului Țăranului Român, care, în deschiderea evenimentului, s-a adresat în mod special studenților, pe care i-a felicitat pentru că dedică timp cunoașterii universului spiritual al satului românesc.
Astăzi Liliana Olteanu-Bursuc a continuat seria de ateliere la Complexul multifunçțional Sf. Andrei al Primăriei Sectorului 5. Aici, în cadrul programului after-school, copiii au învățat tehnica încondeierii, povestea iepurașului de Paști și a ouălor colorate ascunse prin iarbă și printre flori.

 

Adaugă un răspuns