De Ziua Națională a Lecturii, lansăm online cartea ”De jale și de dragoste”

Cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii, Centrul Cultural Expo Arte vă invită să răsfoiți online cartea ”De jale și de dragoste”, scrisă de Bogdan-Mihai Simion și lansată la sfârșitul anului 2021.
Publicația “De jale și de dragoste” cuprinde 15 interviuri cu lăutari contemporani, realizate de Bogdan-Mihai Simion, cobzar, doctor în Litere, actor, scriitor, artist, lăutar de la 15 ani, care promovează muzica tradițională și spune lucrurilor pe nume.
”De peste 175 de ani, lăutarii de oraş au reprezentat în România un spirit modern şi european, similar cu cel din alte colţuri ale Europei, fie că vorbim de interpreţii de flamenco din Spania, de fado din Portuglia, de jazz manouche din Franţa sau de romanţă din Rusia. Deşi muzica lăutărească a Bucureştiului poate fi considerată un bun omolog al muzicilor urbane de tradiţie enumerate anterior, aceasta din urmă a devenit tot mai puţin respectată, apreciată şi ascultată în România ultimilor 30 de ani. Mulţi dintre lăutarii mari ai Bucureştiului de azi nu au încăput în paginile acestei lucrări, însă ar putea face parte dintr-o ediţie viitoare. Legătura dintre protagoniştii cărţii mele este că toţi provin din rândul a două generaţii (cu vârste cuprinse între 60 şi 80 de ani), reprezentând ultima urmă a lăutarilor bucureşteni care au prins, aproape pe tot parcursul dezvoltării lor artistice, instrumente acustice la concerte, repetiţii, nunţi, botezuri, înmormântări ş.a.
Lăutarii cu care am povestit sunt oameni ai prezentului, care au puterea de a ne transporta în trecut, până într-acolo încât avem senzaţia că-i vedem proiectați pe un perete. Moştenirea lor este preţioasă, îndeosebi pentru legătura pe care o pot crea între contemporaneitate şi un trecut la care nu ne mai gândim atât de des, în tot mai complicata lume digitală în care trăim” – Bogdan Simion, autor.

 

Adaugă un răspuns

Vrei să te anunțăm când mai facem un eveniment super-fain?

Abonează-te la newsletter!
Fără spam, promitem!