Proiectele realizate de Expo Arte în perioada 2018-2019, reunite într-un album

Pentru că ne este dor de evenimentele pe care le organizam și abia așteptăm să se încheie această perioadă de izolare pentru a reveni la activitățile specifice, astăzi vă prezentăm proiectele pe care le-am realizat în perioada 2018-2019.

Este vorba despre Raportul de activitate 2018-2019 al Centrului Cultural Expo Arte, în care am reunit toate proiectele noastre din perioada menționată. Albumul este împărțit în două capitole, câte unul dedicat fiecărui an de activitate. Fiecare capitol prezintă în ordine cronologică proiectele derulate în anul respectiv, grupate în trei categorii: Expoziții, Festivaluri, Evenimente.

Centrul Cultural Expo Arte este un serviciu public de interes local înființat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București la data de 14 iunie 2018.

Aflat la început de drum, Expo Arte a organizat 19 evenimente în ultimele trei luni ale anului 2018, iar în 2019 a continuat cu o serie de 30 de proiecte, care s-au remarcat prin varietatea temelor atinse, unele fiind deja evenimente cu tradiție, în timp ce altele și-au propus să aducă un suflu nou pe piața manifestărilor culturale din București. Astfel, Centrul Cultural Expo Arte a organizat, în parteneriat cu unele dintre cele mai importante galerii din București, numeroase expoziții de artă, în încercarea de a apropia publicul cât mai mult de artele vizuale.

Vă invităm, în cele ce urmează, să le (re)descoperiți pe toate! Și dacă vă place ceea ce facem, ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook, pe Instagram și pe Youtube.

Aici puteți răsfoi în format online Raportul de activitate 2018-2019 al Centrului Cultural Expo Arte.

Adaugă un răspuns

Vrei să te anunțăm când mai facem un eveniment super-fain?

Abonează-te la newsletter!
Fără spam, promitem!