Loading Evenimente

INCREMENTAL GOD v0.2

  • Acest eveniment a trecut.

INCREMENTAL GOD v0.2

23 octombrie, 2020 - 1 noiembrie, 2020

INCREMENTAL GOD v0.2, creat de artiștii români SAINT MACHINE și SERGIU NEGULICI, este o animație interactivă al cărei conținut evoluează în funcție de reacțiile emoționale ale privitorilor. Proiectul, recent lansat la Festivalul Ars Electronica – CINETic UNATC Bucharest Garden, va fi expus online în perioada 23 octombrie – 1 noiembrie în cadrul expoziției internaționale (IM)POSSIBLE BODIES din Olanda, cu susținerea Primăriei Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte.

INCREMENTAL GOD v0.2 este o lume organică virtuală ce pornește de la un set de condiții inițiale și evoluează în funcție de reacțiile emoționale ale privitorilor detectate de softul de diagnoză emoțională. Pentru a interacționa cu lucrarea, publicului online i se cere permisiunea de a accesa camera video personală pentru citirea și interpretarea datelor faciale. Percepția lucrării este simultană cu influențarea conținutului său, astfel înțelegerea acestei lumi virtuale este imposibilă în absența trăirii ei. Incremental God v 0.2 este și un joc de redefinire a granițelor unui sistem. Personajul virtual feminin, un avatar al artistei, își redefinește continuu membrana dinamică și permeabilă pentru a supraviețui, pentru a-și reafirma identitatea și a co-exista în simbioză cu privitorii ale căror emoții îi influențează starea internă. Marginea ei fizică și emoțională devine un spațiu de negociere între fizic și virtual, între acțiune și înțelegere, între timpul prezent și memoria implementată.

Animația INCREMENTAL GOD v0.2 poate fi văzută accesând site-ul expoziției: impossiblebodies-experience.nl/route-3

Expoziția internațională (IM)POSSIBLE BODIES este organizată de Niet Normaal Foundation și curatoriată de Ine Gevers, autoarea “Robot Love”. Tema expoziției își propune explorarea relației om-cyborg într-o călătorie în spații virtuale și realități augmentate locuite de roboți, lucrări 3d și avataruri, purtând publicul online într-o experiență senzorială.

Incremental god

Detalii

Începere:
23 octombrie, 2020
Se termină:
1 noiembrie, 2020

Adaugă un răspuns

Vrei să te anunțăm când mai facem un eveniment super-fain?

Abonează-te la newsletter!
Fără spam, promitem!